Cei mai populari arhitecti
Pavilioanele Karloo
Casa, proiectata de Casey Brown Architecture, se afla in apropierea orasului Sydney, pe un teren in panta deasupra plajii Bungan Beach. Principalul scop al proiectului a fost crearea unui mediu armonios pentru cuplul beneficiar, prin delimitarea clara a zonelor de lucru, celor de trai si pentru oaspeti.
Casa este formata dintr-o serie de pavilioane din lemn organizate in jurul unei curti interioare inundata de lumina. Terenul accidentat a fost terasat pe mai multe nivele, cu pereti de sprijin din piatra naturala si scari in zig-zag ce fac legatura intre nivele si diferitele pavilioane. Pavilioanele permit orientarea deschiderilor spre sud-est, in timp ce terase descoperite orientate spre nord se bucura de perspective largi ale peisajului regiunii. Rolul de separare a functiunilor este indeplinit de organizarea acestora in pavilioane.






Comentarii
Nu sunt mesaje.









