Proiecte Case. Design Interior. Amenajari Interioare. Proiectanti - Cei mai populari arhitecti
Culoarea - cum o alegem si cum o folosim
Atunci cand dorim sa reimprospatam aspectul locuintei, alegem de cele mai multe ori sa schimbam elementul cheie ce defineste intreaga incapere - culoarea. Totusi, startul este mai dificil pentru ca avem la dispozitie o paleta extrem de bogata de tonuri si nuante si, in plus, pentru ca rezultatul sa fie unul cat mai bun din punct de vedere estetic, trebuie sa tinem cont de cateva sfaturi si reguli esentiale.
Un prim pas este sa va puneti la dispozitie suficient timp pentru a analiza, inainte de a va decide. Adunati mostre, brosuri si chiar bucati texturate de material in culoarea care va domina intregul interior, urmand sa observati atent combinatiile ulterioare de culori si tonuri ce fac nota buna in schema cromatica. Va puteti folosi de propriul dressing si de putina imaginatie; alaturati piese vestimentare in diverse culori si observati ce contrast obtineti prin alaturare si efectul pe care il da acesta, apoi incercati sa il proiectati la o scara larga pe intregul ansamblu al camerei. Cel mai corect totusi este ca intotdeauna sa testati pe suprafete mici culoarea respectiva, in diverse locuri ale incaperii: in apropierea ferestrei pentru a observa cum se comporta in zonele expuse la lumina dar si in colturile mai intunecoase.
Tineti cont de personalitatea culorii si de aerul pe care il transmite o nuanta anume. Nu uitati ca tonurile imbraca atmosfera in diverse stiluri si fiecare saturatie in parte poate schimba perceptia asupra incaperii respective. De pilda, un verde foarte deschis proiecteaza seninatate, relaxare si calm, pe cand nuanta inchisa de olive creeaza o atmosfera rezervata, clasica, iar un verde electrizant ne aduce un plus de tinerete si prospetime.
O idee gresit inteleasa este aceea ca o incapere de dimensiuni reduse nu trebuie zugravita in nuante inchise. Putem trisa in obtinerea senzatiei de spatiu si prin adaugarea oglinzilor si a pieselor de decor argintii ce reflecta lumina.
Aplicati regula celor trei: atunci cand optati pentru o culoare anume, folositi-o de cel putin trei ori in acel ansamblu. Daca peretii incaperii sunt vopsiti in galben, adaugati un accent in aceeasi culoare astfel: un tablou in care predomina acea culoare, o patura pe al carei desen regasim galbenul peretilor, cateva perne decorative etc.
Folositi culorile neutre pentru a crea o legatura intre tonurile vii din incapere. Griurile si nuantele de crem sunt pasteluri ce armonizeaza incaperea si unesc piesele existente in ordine si echilibru.
Comentarii
Nu sunt mesaje.