Proiecte Case. Design Interior. Amenajari Interioare. Proiectanti - Cei mai populari arhitecti
Stilul modernist
Modernismul este mai mult decât un stil, este o mişcare culturală care s-a manifestat, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea în domeniul artelor, arhitecturii, muzicii şi literaturii, iar adepţii săi refuzau tradiţiile şi rigorile, încercând să exploreze noi forme de exprimare.
Trebuie specificat de la început că acest curent încă nu a ajuns la finalul său, fiind activ şi acum. Există istorici care împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi postmodernă, dar şi specialişti care sunt de părere că nu este corectă această diviziune.
Artiştii modernişti au fost inspiraţi de lucrările lui Paul Cezanne şi Edvard Munch şi au decis că elementele esenţiale ale artei vizuale sunt culoarea şi forma, nu reprezentarea lumii naturale, iar ţelul lor era ca arta să depăşească faza materialistă şi să intre în una spirituală.
Există mai multe mişcări artistice care pot fi încadrate în modernism, cum ar fi Bauhaus, Constructivism, Cubism, Dadaism, Ermetism, Expresionism, Fauvism, Funcţionalism, Simbolism, Suprarealism, Orfism sau Stoeanism. Arhitectura si designul interior au cunoscut cele mai mari transformări în Bauhaus si Cubism.
Bauhaus desemnează atât renumita şcoală germană de artă, design şi arhitectură, cât şi un curent artistic manifestat în arhitectură, arte, design şi fotografie al cărui fondator a fost Walter Gropius. Chiar dacă în 1933 acest stil a fost interzis de către nazişti, Bauhaus a devenit un factor educativ important şi inspiraţional pentru generaţii de arhitecţi şi designeri care practică acest stil chiar şi în secolul XXI. Printre cei mai importanţi reprezentanţi ai Bauhaus-ului se numără Walter Gropius, Hannes Meyer şi Ludwig Mies van der Rohe. Bauhaus se remarcă prin simplificarea la maximum a liniilor, fiind marcat de claritate şi simplitate. Sunt utilizate materiale moderne, precum oţelul industrial, sticla plană, fiind create spaţii elegante şi în acelaşi timp austere, lipsite de decoraţiuni inutile.
Cubismul a revoluţionat pictura şi a fost iniţiat de Georges Braque şi de Pablo Picasso, cunoscând în scurt timp foarte mulţi adepţi. Lucrările acestora sunt puternic geometrizate, în acest fel fiind ignorată reprezentarea fidelă a formelor, părând că totul se reduce la un univers de scheme geometrice şi de cuburi. Cubiştii devin adepţii culorilor şi a colajelor, iar lucrările lor farmecă tocmai prin claritatea liniilor. În ceea ce priveşte designul interior, o amenajare în stil cubist presupune, de asemenea, o paletă cromatică vastă, forme drepte, care par a fi descompuse, la rândul lor, în altele.
Spre deosebire de Buahaus si Cubism, Dadaismul, iniţiat de românul Tristan Tzara, Simbolismul, Suprarealismul şi Orfismul se manifestă cu predilecţie în literatură şi arte plastice.
Modelele create de adepţii modernismului au fost reinterpretate de designerii contemporani şi se regăsesc în foarte multe amenajări, fiind frecvent utilizate.
In colaborare cu Designerii Studio Insign
Foto: Galeriile Noblesse